Raspuns: psihoterapie inseamă schimbare și schimbarea este greu de făcut. 

Să vă explic:

Tot ce ne este familiar ne este și al naibii de comod.

Tot ceea ce trăim și simțim în mod obișnuit devine modul nostru de a fi. Dacă ne obișnuim cu ideea că suntem nefericiți, că suntem urâți, că suntem cam proști sau că niciodată nu ducem nimic la capăt, atunci ne simțim ca peștele in apă în situații care ne dau ocazia să ne simțim așa.

Deci chiar dacă nu este ceva plăcut, știm la ce să ne așteptăm, nu avem surprize de niciun fel.

Pentru că dacă ar fi să nu ne mai simțim așa, ar fi ca atunci când ne rătăcim într-o tară necunoscută și fără să știm limba locului. Trebuie să invățăm un nou mod de a fi și de a ne simți. Ceea ce nu e ușor (ca orice învățare). Și nici previzibil. Și nici nu știm cum se vor purta ceilalți cu noi. Si oricum, pare ca ei se descurcă mai bine decât noi și noi nu vrem să greșim.

Nesiguranța noastră crește spre maxim. Deci starea noastră de bine se duce pe apa Sâmbetei.

Păi nu mai bine ramânem noi cum suntem, că știm exact ce se va întâmpla, știm exact cum o să ne simțim (chiar dacă rău), știm exact ce reacții vor avea cei din jur. Nu suntem în ape tulburi. Știm exact ce vom obține.

Ne atașăm de o etichetă venită din exterior. 

Iar in psihoterapie ajungem sa ne dam seama care e. Identitatea noastră ne influențează cam orice facem, orice decizie. Cu cine petrecem timp, cu cine trăim, ce haine purtăm…tot. Și este foarte ușor să ne croim această identitate pornind de la ceea ce am trăit (adică ce e in exterior), decât să aducem identitatea noastră in exerior. Povestea noatră devine identitata noastră, ceea ce nu mai lasă loc la alte povești. Și când povestea noastră devine tot ceea ce suntem, suntem orbi la orice mică schibare pentru ca nu se potriveste în povestea noastră. 

Freud însuși (tatăl psihoterapiei) vorbește despre faptul că majoritatea oamenilor nu vor libertate, pentru că libertatea vine cu responsabilitate.

Adevărata schimbare este despre a-ți asuma responsabilitatea pentru ceea ce trăiești. Când suntem singurii responsabili pentru fericirea noastră, atunci tot noi ne simțim datori față de noi să facem lucruri pentru a o menține/recăpăta.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să fii CEO la o companie? Sigur, ar fi plăcut că toți fac ce vrei tu (mai mult sau mai puțin). Și când ceva nu merge bine (adică mai mereu) cine e de vină? Păi, nu mai bine așteptăm noi să ne zică cineva ce și când să facem, ca să avem și pe cine invinovăți când ceva nu merge bine? 

Când te faci șef peste propria viață și îți asumi responsabilitatea pentru propria fericire, îți asumi poziția de putere în viața ta. Și foarte probabil vei vedea că trebuie să se întâmple niște schimbări și cum tu ești șeful, tu trebuie să faci lucrurile să se întâmple. Și dacă cumva schimbarea nu merge cum ai planuit-o, atunci o să încerci ceva nou, te adaptezi și mergi mai departe. 

Schimbarea (care apare intr-o psihoterapie) este foarte dificilă și cere mult curaj.

Rezistanța la schimbare (adică tot ceea ce am scris mai sus) apare oricând e nevoie să facem ceva care să ne îmbunătățească viața.  Pentru ca orice schimbare presupune ca aspecte ale ființei noastre să dispară. Și asta doare. 

De foarte multe ori oamenii mi-au zis: vreau sa ma schimb dar nu pot. Sau : îmi doresc să vreau să fac ceva ca sa fiu bine. Dar vor ca asta să se întâmple în mod magic și misterios, fără ca ei să trebuiască să depună eforturi – de orice fel. 

Și uite așa ne trezim că povestim zile și săptămâni la rând despre povestea de viață. Analizăm și ajungem împreună la o înțelegere și conștientizare profunde a fiecărui aspect al vieții – ceea ce inseamă efort, e adevărat. Și e o primă etapă esențială. Însă fără acțiune, schimbarea nu apare.

Cum lucrez eu cu rezistența oamenilor?

Rezistența cedează în fața compasiunii, a înțelegerii și acceptării necodiționate. Inainte să putem învăța un al mod de a fi/gândi/trăi, e nevoie de altceva.

Și acest altceva, cel mai important pentru orice lucru terapeutic, este relația oamenilor cu mine. De multe ori sunt prima sau singura persoană din viața lor care îi vede și le acceptă cu adevărat natura profundă, aia de care nici ei nu sunt mândri și ar prefera să nu o vadă.

Pentru că în psihoterapie știm că schimbarea apare doar într-un mediu de acceptare și iubire. Exită acest paradox – pentru a putea să aduci vindecarea pe care o dorești, este nevoie ca mai întâi să te accepți și să te iubești asa cum ești. Cu bunele si cu relele.

Acceptarea și iubirea vindecă. Și abia când altă persoană ne vede și ne acceptă așa cum suntem în esența ființei noastre, putem și noi inșine să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem. Abia atunci zidurile rezistenței cad. Pentru ca nu mai e nimic de apărat și de ascuns.

 Atunci suntem pregătiți pentru schimbare și vindecare. 

Tu de ce crezi că ne e greu să mergem la psihoterapie?