Am dat recent peste un articol mai vechi scris de Oliver Burkeman în care sintetizează cam tot ceea ce a aflat el despre ceea ce ar putea sa ne ajute sa avem o viață ceva mai bună și chiar asa ii spune – secrete pentru o viață ceva mai împlinită (nu foarte).

Vreau să scriu despre aceste lucruri pentru ca sunt idei pe care l-am mai întâlnit în diferite forme și la mai alți autori și în diferite studii.

Și mai mult, sunt câteva principii pe care eu însămi încerc să le integrez și să le aplic în viața mea. Uneori imi iese, de mai multe ori se întâmplă să nu…

Pe scurt, iată care sunt cele 8 secrete care îți pot face o viață mai bună:

Întotdeauna vei avea foarte multe lucruri de făcut într-o zi și niciodată nu vei avea timp suficient pentru toate.

Acceptarea faptului că nu le vei putea face pe toate este ceva eliberator. Și cred că e cazul să punctez ceva (ce cred ca merită un articol separat in sine): cu cât ești mai eficient și îndeși mai multe lucruri de făcut într-o zi, cu atât vei deveni mai încărcat. Aici de reținut este asta: e nevoie de alegere conștientă a ceea ce vei face din tot ce ai de făcut și mai ales alegerea a ceea ce NU vei face. Nu e ușor, pot să zic de pe acum.

Toleranța mare față de disconfortul mediu – asta da putere!

Avem această tendință înnăscută să evităm orice lucru care ne-ar putea genera cel mai mic disconfort – fizic sau emoțional, nici nu contează – chiar dacă ne-ar aduce mare satisfacție sau reprezintă modul în care ne-am dori să fim ca oameni. Amâni să te apuci de treabă fix la proiectul care îți place (pentru ca e multă muncă), nu inițiezi o discuție dificilă cu un prieten sau coleg.

Și care e calea de urmat? Fix ca atunci când te apuci de alergat – nu alergi din prima la maraton, nu? Atunci când ai ceva de făcut și apar și neplăceri ca anxietate, plictiseală, iritare – in loc sa fugi de ele, mai bine te întorci cu totul către ele și le lași să treacă, ÎN TIMP CE tu faci ceea ce vrei să faci.

Notă: și asta e greu – terapia e, de cele mai multe ori, fix despre a învăța cum să devii mai bun în a accepta disconfortul.

Sfatul pe care nu vrei să-l auzi este cel de care ai nevoie ca să evoluezi.

Nu e plăcut deloc să te confrunți cu emoții și stări neplăcute, dificile și dureroase (vezi punctul anterior). Or, sfaturile acestea nu-ți plac fix din acest motiv – sunt a o oglindă în care ești forțat să te uiți. Nu e usor deloc.

Autorul zice așa: gândește-te care din practicile astea ți se par cele mai de rahat și mai forțate – să zicem așa la plesneală mindfulness, recunoștință și auto-compasiune, terapie…Tocmai faptul ca nu le suporți (în teorie, cel puțin) ar putea să fie exact motivul pentru care ar merita să le aplici. Cine știe ce ar putea să iasă? Poate chiar tu – într-o varianta mai bună. Zic și eu…

Viitorul nu-ți va aduce niciodată mulțumirea pe care o cauți.

Asta pentru că nu suntem pricepuți deloc de prevedem cum ne vom simți în viitor. De aici și încercările (uneori care tind spre patologic) de control (asupra noastră și asupra celorlalți). E ceva ce am conștientizat abia recent la nivel de societate – ideea ca viitorul este imprevizibil.

Sigur ca planurile sunt bune. Sigur ca e nevoie să ne dorim și chiar să și facem astfel încât să avem o viață mai bună (noi și cei din jur).

Ceea ce ne face viața grea este așteptarea (până la obsesie) să vedem dacă lucrurile ies așa cum ne-am dorit noi.

Altruismul este supraevaluat.

Sigur că e bine să fim altruiști – aduce beneficii și pentru noi, nu doar pentru cei din jur. Însă sacrificarea pe altarul altruismului mai mult ca sigur aduce necazuri (vezi copiii crescuți de părinții care s-au sacrificat pentru ei!).

Soluția la sindromul impostorului: acceptă că ești unul!

Adevărul este că nimeni pe lumea asta nu este expert absolut la nimic. Toți ne prefacem uneori că suntem, toti avem uneori soluțiile potrivite la problemele potrivite, toți improvizăm pe parcurs. Și nu e nimic greșit în asta.

Treaba e că fiecare dintre noi facem multe lucruri bune, dar și multe greșeli. Și da, vocea aia care ne spune că suntem niște impostori probabil că uneori are dreptate. Poate că ar trebui doar să acceptăm și să ne acceptăm așa impostori cum suntem, știind că am făcut ce am putut noi mai bine (auto-compasiune se cheamă – din categoria chestii false și forțate pe care nu vrei sa le auzi)

Atunci când ai de făcut o alegere în viață – alege ceea ce-ți îmbogățește viața.

Când ai de ales între a fi fericit (pe moment) și a-ți face viața mai bogată, mai plină de experiențe – alege-o pe ultima.

Atunci când ai de făcut o alegere importantă sau dificilă, știi întotdeauna intuitiv care e cea care te-ar ajuta să evoluezi, care ți-ar deschide calea spre viața și persoana care vrei să fii (e a doua oară când scriu persoana care vrei să fii deci e ceva important aici). Știi sigur daca e asta înseamnă să rupi o relație toxică sau să-ți dai demisia de la locul de muncă, chiar dacă ar presupune să renunți la confortul de moment.

Să știi când să mergi mai departe.

Când să renunți. Și asta e important – să nu mori cu ei de gât – unde ei poate fi orice pe lumea asta – jobul care nu-ți mai aduce niciun fel de împlinire, relația care va fi perfectă dacă doar ai lupta suficient să schimbi persoana cu care ești în relație. Fricile și anxietățile pe care vrei să le controlezi, presupunând că dacă te strădui și mai mult vei reuși să nu mai simți nici frici nici anxietate.

Autobuzul care nu mai vine.

E timpul să pleci – chit ca mergi pe jos.

Articolul in original este aici: Oliver Burkeman’s last column: the eight secrets to a (fairly) fulfilled life