Bucuria nu este ceva care ți se dă sau ți se face.

Este ceva ce îți dai voie să experimentezi.


Ca adulți, suntem adesea atât de prinși de viețile noastre de adulți, în treburile noastre, în a ne atinge obiectivele, încât cel mai adesea uităm cum e să facem ceva din pură plăcere. Doar pentru distracție. Doar pentru bucuria de a fi.

Atât de mult, încât simțim că viața noastră nu mai are nicio bucurie. Nimic nu ne mai face să ne tresară inima de bucurie – și, în unele cazuri, nici măcar de tristețe.

Nu mai simt nicio bucurie. Nimic nu-mi mai place.

De câte ori n-ai gândit asta in ultimul timp (ca să nu mai zic de când cu pandemia vieții)

Totul este un “trebuie!”. Totul este o regulă. Totul trebuie făcut cu un scop. Si totul trebuie facut la nivel de performanta.

Azi mă refer la genul de bucurie care vine dintr-o dispoziție specifică. Nu din a face o anumită activitate care ți se pare plăcută.

Este bucuria născută din a fi, pur și simplu.

Ma uit acum, în timp ce scriu, la fiica mea care se joacă cu prietena ei (va zic, rar poți să mai observi așa animăluțe în mediul lor natural, făcând ceea ce le place lor cel mai mult – joaca – neperturbate de vreun adult). Nici nu mă misc, doar să nu dispară mirajul.

Sunt atât de preocupate de ceea ce fac, de corpurile lor și interacțiunea dintre ele, încât pare că nimic nu mai există in afară de ele și micul univers creat in joaca lor. Ochii lor strălucesc de atâta viață și încântare. Pentru ele există doar bucuria acestor momente și nimic altceva. Sunt surprinse când mă mai vad mișcându-ma prin casă. Iar râsul lor vesel, complet și contagios mă face și pe mine să râd.

Și știți ce mai fac eu când ma uit la bucuria asta a lor? Mă duc cu gândul la propria-mi copilărie. Cu momentele (și au fost ceva) când eu însămi mă jucam așa, când parcă doar noi copiii existam pe lume (pe preșul întins in fața blocului). Mi-am amintit și câteva momente când am râs de nu ne mai puteam ține pe picioare (chiar si ce ne făcea să râdem asa tare mi-am amintit).

M-am reconectat cu partea din mine care încă știe cum să se distreze spontan, neplanificat și fără niciun scop.

Și asta deja îmi dă altă energie – să fac ce trebuie să fac; simt că as putea să fiu și mai îngăduitoare cu mine și cu cei din jur.

Și te invit și pe tine să te conectezi la aceste părți ale tale. Poții începe rememorând ceea ce a fost distractiv pentru tine în copilărie. amintește-ți momentele când nu te puteați opri din râsul nesfârșit care te făcea să nu mai poți sta drept în picioare. Încearcă să petreci câteva momente cu fiecare amintire și simte cu adevărat cum a fost să fii în acele experiențe. Dă-ți voie să te afunzi in bucuria aceea!

Este ceva ce nu poate fi îmbuteliat, fabricat și nici nu-l găsești la Mega pe rafturi. Trebuie doar să-l readuci înapoi pentru a-l experimenta din nou.

Bucuria pură se întâmplă atunci când suntem pe deplin prezenți în noi înșine și în lumea noastră în fiecare moment. Este plăcerea spontană care ne scoate din greutățile de fiecare zi; este experiența plăcerii naturale, organice, care izvorăște din burtă, prin suflet, prin față și până la degetele de la picioare.

Amintește-ți și trăiește chiar astăzi știind că bucuria nu este ceva care ți se dă sau ți se face.

Este ceva ce-ți dai voie să trăiești.

Și mai important, este ceva ce-ți permite să treci mai ușor prin momentele mai grele. Prin toate acele “trebuie” și prin toate regulile de adulți. Și prin “Nu mai simt nicio plăcere”.

Și te invit să faci asta pentru ca este ca și cum ai umple un rezervor cu energie bună, pozitivă, care să te ajute să faci față și să-ți revii (adică să fii rezilient, cum se zice zilele astea) mai bine după necazuri si experiențe grele.