Sau tot ce voiai să știi despre cum stilul de atașament ne afectează relațiile.
Nu e nicio noutate că ideile noastre, ceea ce credem noi despre ceilalți și despre relații afectează în mod direct relațiile pe care le avem cu partenerii.
De ce e așa? o sa mă întrebi
Pentru că avem tendința să ne atragem parteneri care ne confirmă aceste credințe adânc întipărite în psihicul nostru.
Păi să-l luăm de pildă pe Alex. În relațiile intime, Alex e într-un joc permanent de-a șoarecele și pisica. Își ascunde adevăratele intenții, manipulând în permanență pentru ca femeile să rămână în relație cu el. Ceea ce crede el despre relații atrage femei care se simt confortabile în acest tip de relație. Drept urmare, ajung sa confirme aceste credințe. Fosta lui parteneră, Ioana, s-a simțit atrasă de el la început. După câteva întâlniri i s-a cam luat de jocurile lui și și-a luat tâlpășița.
Acum Alex are o relație cu Ana, care consideră (inconștient) că e normal să fie manipulată în relația de cuplu. Ana a rămas cu Alex deja de mai bine de 1 an….
Mai avem un exemplu – pe Maria….care nu are o părere prea bună despre ea însăși și stă cam prost și la capitolul respect de sine. Recent l-a întâlnit pe Andrei. Care a fugit mâncând pământul când a văzut cat de dependentă și neajutorată este Maria.
În mod repetat vad chestii de genul ăsta în jurul meu și în cabinet. Este evident ca ceea ce crezi despre tine și partenerul tău influențează direct tipurile de relații pe care le ai. Butoanele noastre de atașament sunt apăsate în diferite moduri, în funcție de felul de atașament pe care l-am dezvoltat în copilărie. (Continuă să citești, o să te clarifici imediat)
Cum își pun credințele noastre amprenta pe relațiile pe care le avem?
Fiecare dintre noi are niște idei despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile dintr-o relație. Ce trăsături trebuie să aibă celălalt ca sa ne îndrăgostim. Astea determină ceea ce valorizezi și apreciezi. Și astfel ajung sa se autoîmplinească.
Majoritatea dintre noi nici măcar nu suntem conștienți de asemenea credințe și valori despre relațiile noastre. Asta nu ne împiedică să avem relații repetate cu parteneri în care nu putem avea încredere. Aceleași credințe ne fac să ne sunăm partenerul de 58 de ori într-o noapte pentru că ne gândim nonstop ca ne va părăsi.
Chiar și când ne dăm seama că ne agățăm de celălalt, nu ne putem controla.
Si pană la urma relația se rupe – ori noi, ori celălalt, pleacă din relație.
Și parcă aud următoarea întrebare:
De unde ne vin credințele astea?
Teoria Atașamentului
Sunt multe studii care au demonstrat ca exista asemănări intre modul în care oamenii se poartă cu partenerii de cuplu și modul în care se purtau cu părinții lor.
Cum ne așteptam sa fim iubiți de celălalt? Cum ar trebui sa ne trateze celălalt? Cum ar trebui noi sa ne purtăm cu partenerii ? Astea sunt credințe formate în copilărie, prin modul în care am reușit noi să ne împlinim anumite nevoi în relație cu părinții noștri. (asta au reușit sa demonstreze cercetătorii Bowlby și Mary Ainsworth, dacă vrei sa afli mai multe despre asta).
Ei, și aceste cercetări ale lor (și multe altele care au urmat) s-au concretizat in Teoria Atașamentului .
Teoria Atasamentului zice că relațiile noastre timpurii cu părinții influențează așteptările pe care le avem de la relațiile noastre atunci când suntem adulți.
Adică – relațiile apropiate pe care le avem în copilărie și așteptările pe care ni le formăm atunci despre noi înșine ajung sa fie un fel de filtru prin care determinăm cum ar trebui sa fie relațiile noastre atunci când suntem adulți.
Strategiile de atașament influențează modul în care ne purtăm cu iubiții/iubitele noastre. Tot. Adică de la modul cum ne reglăm emoțiile în timpul certurilor până la cum cerem (sau nu) suport și afecțiune in cuplu. Sau modul cum gestionăm un conflict, cum ne comunicăm nevoile sau cum ne exprimam sexualitatea.
Adică e o treaba serioasă și importantă.
Prevăd altă întrebare de la tine: Dar la ce ne folosește nouă toată treaba asta cu atașamentul (chiar și în copilărie?)
Ajungem sa vorbim despre…
Rolul evolutiv al atașamentului
Adică cum ne-a ajutat pe noi ca specie
Noi suntem biologic determinați să formăm atașamente cu cei din jur.
Faptul ca părinții noștri sunt atașați de noi ne-a ajutat sa avem șanse mai mari sa ajungem la vârsta adultă (si, deci, sa perpetuăm specia). Dacă ei nu ar fi atașați de noi (copii fiind), nu ar fi o prioritate pentru ei sa ne hrănească si am muri de foame, nu?
Iubirea este aceea care ne ține împreună ca sa fim mai puternici.
Și așa cum știți poate mulți dintre voi, tot atașamentul este cel care ne împinge să facem chestii nebunești. Nebunie de genul: “mă arunc de la etaj dacă nu vii la mine chiar acum”. Gen “ti-am scris 1578 de whatsapp-uri că nu am primit niciun semn de la tine toata ziua și știu ca vrei să mă părăsești”.
Treaba e că nebunia asta este atât de adânc în noi înșine (în creier, dacă vrei o locație exactă) că este aproape automată și inconștientă. De asta facem chestii de care apoi ne pare rău. Credințele noastre (gândurile automate) crează emoții atât de puternice, încât creierul nostru intră în moduri automate de genul lupta sau fugi.
Adică – ori ne transformăm în niște enorme lipitori- și partenerul fuge mâncând pământul. Ori ne îndepărtăm emoțional de partener atât de mult că legătura cedează.
Uneori ne convingem ca e mai bine să fim noi cei cei dintâi care-și neglijează partenerii. Înainte sa ne neglijeze el/ea pe noi, distrugând așa orice urmă de chimie înainte ca relația să aibă o șansă reală.
Strategiile de genul ăsta, deși par că ne fac rău, au apărut pentru că au reușit sa ne țină în viață (la un moment dat în evoluția oamenilor). Strămoșii noștri care au reușit să se țină aproape de cei care aveau grija de ei (părinți în principal) au avut șanse mai mari sa supraviețuiască.
Când ești copil și ți se întâmplă ceva nasol când părinții nu sunt prin preajmă, începi să simți frică și anxietate. Asta te îndeamnă să îi cauți și să faci tot ce-ți stă ție în putere ca sa reușești sa îți elimini anxietatea și să-ți satisfaci nevoia. Inclusiv să-ți spui ca n-ai nevoie de ei și să te calmezi singur. Cam așa s-a format stilul de atașament evitant.
Atașamentul este ca un buton mare de urgență din creierul nostru.
Cand totu-i bine și frumos, butonul nu este apăsat, noi suntem calmi și relaxați. Ca și copil, ne jucăm linistiti în țărână, exploram lumea, ne vedeam de treaba noastra de copiii. Ca adulți, ne întâlnim cu prietenii, ne ducem la joburile noastre, ne bucurăm de plăcerile vieții.
Însă cand ceva nasol se întâmplă….
Aici se declanșează treaba cu stilul de atașament:
Cum ziceam, se întâmplă ceva nasol – ne zgâriem la genunchi și ni se pare ca deja se vede osul (copii). Sau șeful amenință să ne dea afara. Sau iubita dă semne că vrea să ne părăsească. Toate experiențele astea sunt nașpa. Și creează anxietate. Si anxietatea declanșează mecanismul adânc întipărit in noi.
Și anume – când asta se întâmplă, suntem automat programați sa ne avem comportamente și să facem lucruri care sa ne aducă apropierea – fizică, emoțională, psihologică – de cei care au grija de noi (când suntem copii) sau de partenerii de cuplu (când suntem adulți).
Și, asemenea prietenilor noștri, partenerii noștri pot fie sa accepte sau sa respinga nevoia noastra de apropiere.
Stilul de atașament – sigur sau nesigur
Nenumărate studii au relevat existența a 3 stiluri de atașament (de fapt, 4, iar ultimul este foarte rar intalnit) , în funcție de modul sigur sau nesigur în care ne raportăm la relațiile cu cei apropiati. Acestea sunt: Sigur, Anxios si Evitant.
Însă 2 dintre ele ne cam pun bețe în roate cand vine vorba de a reuși sa găsim singuri cum sa ne reglam emoțional și să reușim sa avem relații de cuplu bune.
Drept urmare, fiecare stil genereaza un set diferit de idei/credințe/ valori care își pun amprentă în mod direct pe felul relațiilor pe care le avem.
Deci, tu ce stil de atașament ai?
Părinții și partenerii noștri au o mare influență asupra felului în care noi avem relațiile dar și asupra felului în care ne vedem noi pe noi în care ne formăm imaginea noastră de sine.
Atașamentul s-a dovedit ca are o mare influență asupra felului în care îi vedem pe ceilalți, în care ne dezvoltăm stima de sine și imaginea de sine, Nivelul de anxietate pe care îl avem. Și cât suntem de sociabili.
Care este stilul tău de atașament?
Mai jos găsești o scurtă descriere a fiecărui stil de atașament.
Stilul de atașament
Sigur (strategie sigura):
Acest stil nu are nicio problema sa fie în relații intime, apropiate cu ceilalți, și nici sa fie dependent de celălalt. Și nici nu-i deranjează ca alții să depindă de ei.
Rareori se tem sa fie părăsiți de celălalt sau sa fie invadati de prezenta / intimitatea cu celălalt.
Au o imagine de sine pozitiva, la fel cum îi văd și pe cei din jur.
Și asta îi ajuta sa poata sa comunice bine ce nevoi au în cuplu sau sa ceara clarificări de la partener atunci cand au nevoie.
Nu simt ca trebuie sa manipuleze pentru ca celălalt să-i considere ca sunt suficient de buni.
Din ce studii s-au făcut a reiesit ca aproximativ 50% dintre oameni au acest stil de atașament.
Stilul de tasașament anxios
(sau strategie nesigura)
Caută să aibă parteneri care sa le poata sa le satisfacă nevoia de apropiere și intimitate (care e extrem de mare)
Adesea se tem că partenerii nu îi iubesc și nu îi plac suficient de mult. De aceea, apelează adesea la strategii și comportamente manipulative pentru a se asigura ca celălalt îi iubește.
Se devalorizează și au tendința sa îi pună pe parteneri pe un piedestal. Și de aceea încearcă sa facă orice pentru a se ridica la nivelul așteptărilor celuilalt. De asemenea, au nevoie de validare externă pentru a se simți valoroși, ceea ce îi face extrem de dependenți și “atârnâtori” .
Sunt unele studii care zic ca mai mult femeile adopta astfel de strategii de atașament.
Eu știu însă și suficienti barbati.
Stilul de atașament evitant
(strategia nesigura)
Acest Lasa-ma-n pace resimte un puternic disconfort în relațiile intime, când simte că celălalt se apropie prea mult.
Adesea, în copilărie, părinții n-au prea fost disponibili, motiv pentru care nu-i place sa depindă de alții și nici alții să depindă de el. Au nevoie sa fie autosuficienti pentru că au învățat că prea multă apropiere produce suferință.
Autosuficiența le este întărită de imaginea puternic pozitivă față de ei înșiși și puternic negativă pe care o au față de cei din jur.
Au tendința sa folosească insecuritățile stilului Anxios pentru a-și valida independența.
Se regăsesc adesea în repetate relații nesatisfăcătoare (pentru că, da, își doresc o relație și își doresc afecțiune)
Avem tendința să ne formăm relații care ne confirma credințele (și stilul de atașament).
Dacă ești puțin atent la relațiile prietenilor sau din familia ta, vei vedea imediat modelele astea de relații.
Sigurii cu sigurii, nesigurii cu nesigurii (mai exact anxioșii cu evitanții)
Oamenii care au o părere proastă despre ei se cuplează cu cei care le confirma aceasta părere. Ne dorim să avem lângă noi pe cineva care ne confirma credințele, chiar dacă asta nu ne face sa ne simțim bine. Întotdeauna un anxios va avea tendința să se atașeze de un evitant, în ciuda faptului ca evitantul nu va reuși niciodată să-l ajute sa se dezvolte sau să-și schimbe imaginea de sine.
De multe ori, relațiile abuzive sau relațiile toxice se întâmplă între parteneri cu stiluri de atașament nesigur.
Faza e ca, desi stilurile de atașament se mai schimba pe parcursul vieții (chiar daca foarte puțini), este nevoie de niște condiții bune pentru asta.
Or, nimeni nu se schimba într-un mediu de frică, dezaprobare sau amenințare cu abandonul.
Doar prin acceptare, suport emoțional oamenii pot sa aiba siguranța sa se poată dezvolta emoțional către o strategie sigură de atașament.
Iar daca ai unul din stilurile de atașament nesigure, în special cel anxios, nu uita:
Nicio carte, articol sau curs nu te poate ajuta să dobândești siguranța emoțională care să-ți permită accesul la o relație bună. Oamenii sunt răniți de oameni. Și tot prin oameni se pot vindeca.
Oricum ar fi, e nevoie să-ți schimbi credintele și ideile, să-ți schimbi felul în care te percepi pe tine în relație, sa-ti dezvolti modalitățile de reglaj emoțional – pentru a-ti schimba relațiile.
O relație cu un partener care are un stil de atașament sigur poate să te ajute să faci pasul către un stil de atașament sigur.
Sau un terapeut.
